Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Fundația Agora din Municipiul Oradea implementează proiectul strategic POSDRU/176/3.1/S/149677-”ACCES – Antreprenoriat – Curaj, Cunoaștere, Efort, Succes”, Axa prioritară 3 „Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și este prevăzut să se desfășoare în perioada 16 februarie 2015 – 15 decembrie 2015. Valoarea totală a acestui proiect este de 6.713.288,00 lei din care 94% în valoare de 6.184.280,91 lei valoarea eligibilă a finanțării nerambursabile acordată din FSE; 6% în valoare de 394.741,33 lei valoarea eligibilă a finanțării nerambursabile acordată din Bugetul Național și 2 % în valoare de 134.265,76 lei contribuția eligibilă a Beneficiarului-Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
Prezentare generală
I. Obiectiv general
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui program de formare în domeniul antreprenoriatului pentru 400 de persoane cu vârsta peste 18 ani din Regiunile de Vest și Nord-Vest, care doresc să inițieze o activitate independentă (din care minim 50% femei și minim 50% persoane cu vârsta între 18-25 ani) înmatriculate în învățământul superior și susținerea a minim 40 de inițiative antreprenoriale ale acestora ( din care minim 50% create de persoane cu vârsta între 18-25 ani) înmatriculate în învățământul superior , minim câte 2 create în fiecare județ din aria de implementare) în vederea stimulării ocupării pe cont propriu.
II. Obiective specifice
Obiectivul 1: Promovarea culturii antreprenoriale prin campanii de informare destinate creșterii nivelului de conștientizare referitor la oportunitățile existente în domeniul antreprenoriatului.
Campaniile de informare se adresează unui număr minim de 600 de persoane din Regiunile de Vest si Nord-Vest și se vor desfășura, cu prioritate, în instituțiile de învățământ superior din Regiunile de Vest si de Nord-Vest. Scopul intrinsec al campaniilor de informare este acela de încurajare a tuturor persoanelor cu inițiativă antreprenorială, în special a tinerilor, să propună idei de afaceri pe care doresc să le dezvolte într-un orizont de timp apropiat.
Obiectivul 2: Implementarea de programe și servicii pentru încurajarea antreprenoriatului și dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru 480 de persoane din Regiunile de Vest și Nord-Vest .
- Obiectivul se va realiza prin:
- furnizarea în medie a 40 de cursuri de formare, competențe antreprenoriale, nivel inițiere/perfecționare/specializare pentru 400 beneficiari;
- furnizarea de programe de formare individualizate în domeniile mediu, cultură, societate informaţională, servicii pentru 40 beneficiari;
- înființarea a 2 Centre de Sprijin pentru Inițierea afacerilor unul în Regiunea de Vest și unul în Regiune Nord-Vest și dezvoltarea a 2 Centre de Sprijin pentru Inițierea Afacerilor existente în care vor fi consiliate/sprijinite 480 de persoane.
Obiectivul 3: Încurajarea antreprenoriatului prin servicii de sprijin pentru inițierea a minim 40 de afaceri și Organizarea unui Concurs de Idei de Afaceri, în cadrul căruia beneficiarii vor putea prezenta planuri de afaceri pe care doresc să le pună în practică. Fondul de premii este de maxim 1.000.000 euro (4.400.000 lei)
- Semnarea a minim 40 de acorduri de finanțare pentru minim 40 de idei de afaceri;
- Acordarea a minim 40 de scheme de ajutor de minimis pentru înființarea de intreprinderi în valoare de maxim 25.000 euro (110.000 lei) fiecare;
- Minim 2 idei de afaceri vor fi selectate pentru fiecare județ din aria de implementare a proiectului;
- Minim 20 de idei de afaceri selectate, vor fi dezvoltate de persoane înmatriculate în învățământul superior care aparțin categoriei de vârsta 18-25 ani.
III. Aria de desfăşurare a proiectului:
Regiunea de Vest și Regiunea de Nord-Vest
Proiectul este implementat în județele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș.
IV. Grup ţintă:
- Minim 600 de persoanedin Regiunea de Vest și din Regiunea de Nord-Vest vor fi informate.
- Minim de 480 de persoane vor fi recrutate și vor beneficia de servicii de consiliere și sprijin în vederea punerii în practică a unei idei de afaceri.
- 400 de persoane înscrise în proiect vor fi selectate și vor putea beneficia de cursuri de antreprenoriat de tip inițiere/specializare și perfecționare.
- Dintre aceste 400 de persoane din grupul țintă care vor beneficia de programele de formare, minim 200 sunt persoane cu vârste între 18 – 25 ani înmatriculate în învățământul superior și mimin 200 sunt femei.
V. Rezultate principale:
- Minim 600 persoane participante la campanii de informare;
- Minim 480 persoane recrutate ca grup țintă;
- Minim 480 persoane informate;
- Minim 96 campanii organizate;
- Organizarea și derularea concursului de idei de afaceri;
- Minim 40 de participanți/planuri de afaceri înscriși la concursul de idei de afaceri;
- Acordarea și monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate;
- Minim 40 acorduri de finanțare între beneficiarul proiectului și beneficiarii de ajutor de minimis încheiate;
- Minim 40 de subvenții pentru înființarea de întreprinderi acordate;
- Minim 40 de întreprinderi înființate(minim câte 2 întreprinderi înființate în fiecare județ din Regiunea de Vest și Regiunea de Nord-Vest);
- Minim câte 2 noi locuri de muncă create în fiecare din cele 40 de întreprinderi înființate;
- Înființarea și dezvoltarea a două centre de sprijin pentru inițierea afacerilor ;
- Dezvoltarea a două centre de sprijin existente pentru inițierea afacerilor;
- Furnizarea serviciilor de consiliere si asistență/post asistență pentru inițierea unei afaceri și a ocupării pe cont propriu;
- Minim 480 persoane beneficiare de servicii de consiliere și asistență/post asistență pentru inițierea unei afaceri și a ocupării pe cont propriu;
- Elaborarea și diseminarea a 5 Ghiduri de bune practică pentru inițierea unei afaceri și a ocupării pe cont propriu;
- Tipărirea a 2000 de ghiduri pentru inițierea unei afaceri și a ocupării pe cont propriu;
- Furnizarea serviciilor de formare profesională pentru inițierea unei afaceri și a ocupării pe cont propriu;
- Minim 40 persoane beneficiare de formare profesională pentru inițierea unei afaceri și a ocupării pe cont propriu ( inițiere/specializare/perfecționare în domenii TIC, resurse umane, contabilitate, management, mediu, cultură, etc.) ;
- Minim 400 persoane beneficiare de formare profesională în vederea dezvoltării și consolidării noilor domenii de ocupare si antreprenoriat.